publicitate

duminică, 26 iunie 2011

Productia Dacia, in scadere - A inceput declinul?



Dacia ar putea incheia semestrul cu o scadere a productiei, pentru prima data in ultimii zece ani. 
Si asta pentru ca, in perioada ianuarie-mai, la Mioveni s-au asamblat cu aproape 10.000 demasini mai putin, potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile.

Declinul cel mai mare l-a inregistrat modelul Sandero, din care s-au asamblat aproape 27.500 de unitati in primele cinci luni, cu 65% mai putine decat in perioada similara a anului trecut.

Dacia a produs, in primele cinci luni ale acestui an, aproape 136.000 de autovehicule, in scadere cu 7% fata de perioada similara a anului trecut. Dintre acestea, aproape 51% sau 69.000 de unitati reprezinta SUV-ul Duster.

"Anul trecut, in primele cinci luni ale anului, s-au lucrat toate sambetele. Anul acesta nu. Mai mult, am avut si o intrerupere a productiei de opt zile lucratoare din cauza intarzierii livrarii unor componente ale calculatorului de bord. Raportat la volumul efectiv, cadenta zilnica este mai mare ca in 2010", a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia, pentru Ziarul Financiar.

In schimb, acesta a dat asigurari ca productia uzinei de la Mioveni va ajunge pana pe data de 15 septembrie aproape de nivelul atins anul trecut, de aproape 240.000 de autoturisme.

La Dacia se produc, in prezent, in medie 1.386 de autovehicule pe zi, fata de 1.376 anul trecut, potrivit oficialilor companiei, dar nu s-a mai lucrat in toate zilele de sambata. 

joi, 23 iunie 2011

Masinile care comunica intre ele si cum ne pot scapa de accidente

Ford testeaza incepand cu primavara acestui an un nou sistem (V2V –Vehicle-to-Vehicle), unul care ar putea reduce semnificativ accidentele. Si asta pentru ca se bazeaza pe o tehnologie care “anticipeaza” situatii imposibil de vazut de catre sofer.
La acest moment, exista in echiparea de serie a mai multor masini sistemul care mentine distanta fata de masina din fata si chiar franeaza automat cand soferul nu este atent si n-o face el insusi. Aceste sisteme merg (nu chiar intotdeauna), ajuta la evitarea multor ciocniri, mai ales in orase, dar au o limita. Ele nu “vad” dupa colt, ca sa zic asa. Radarul care monitorizeaza distanta o face numai pentru masina din fata, situata in linie dreapta. Atat. Am explicatcum functioneaza sistemul celor de la BMW.
V2V - Vehicle-to-vehicle system
Ei, aceasta tehnologie Ford nu se mai bazeaza pe radar, ci pe un semnal wireless, cu raza scurta, prin care masinile isi comunica una alteia pozitia si traiectoriile. Asadar, este nevoie ca ambele masini sa aiba sistemul. Chiar si cand nu exista deloc vizibilitate, masina ta va “sti” ca din dreapta (de exemplu) se apropie in viteza o alta masina si chiar va aprecia daca are sau nu timp sa opreasca la semafor. Daca “simte” ca respectiva masina vine prea tare pentru a mai putea opri, emite un sunet care avertizeaza soferul, astfel incat acesta sa aiba timp sa franeze sau sa evite, sa fie pregatit.
Bineinteles ca sistemul poate fi combinat si cu cele care franeaza automat in caz de pericol, dar deocamdata Ford testeaza bazandu-se pe reactiile soferului, dupa ce este informat.
Acesta este doar un exemplu, dar mai multe asemenea exemple vedeti in video-ul demonstrativ al celor de la Ford. Desigur, tehnologia mi se pare pe cat de simpla, pe atat de eficienta, dar nu va ajunge prea curand in serie. De ce? Pai, cum am spus, este nevoie ca o toate masinile (sau macar o mare parte din ele) sa aiba acest sistem. Pana-l vor implementa mai multi producatori, dupa ce fiecare va face propriile teste, vor trece multi ani.
Mai exista si varianta (de asemenea testata de Ford) in care intersectiile comunica masinilor diverse pericole. Un sistem montat in intersectie monitorizeaza traficul, iar daca vede ca o masina intra pe rosu, informeaza soferul masinii care ar putea-o lovi, astfel ca acesta sa reactioneze.

GREEN CAR EVENT 2011


poze GREEN CAR EVENT 2011 

GREEN CAR EVENT 2011

IN PERIOADA 24-26 IUNIE, BUCURESTIUL GAZDUIESTE GREEN CAR EVENT 2011, PRIMUL EVENIMENT AUTO DIN EUROPA REZERVAT EXCLUSIV MAsINILOR ECOLOGICE. GREEN CAR EVENT SE VA DESFASURA LA AFI PALACE COTROCENI SI ESTE DESCHIS PUBLICULUI LARG. 

Green Car Event 2011 este gandit ca un eveniment deschis cu misiunea de a aduce in atentia publicului cele mai „verzi” masini aflate in productie in prezent sau inca in stadiul de prototip. in spatiul amenajat eco vor fi expuse si explicate modele reprezentative din oferta BMW, MINI, Mercedes-Benz, smart si Lexus. La invitatia de a promova un viitor mai curat au raspuns afirmativ  Michelin, Harmony Design si VB Leasing ca partener principal al evenimentului.

Prima editie a evenimentului gazduieste in premiera pentru Europa de est doua concepte cu propulsie integral electrica pe care expozantii le aduc in Romania doar pe perioada Green Car Event. Conceptele sunt 100% functionale si vor fi la dispozitia publicului pentru a fi testate in cateva sesiuni stabilite si anuntate dupa deschiderea oficiala ce va avea loc vineri, 20 iunie, la orele 12:00.
Programul celor trei zile cuprinde o serie de activitati interactive menite sa descifreze conceptele aparent complicate privind modul de functionare eco si sistemele alternative de propulsie. Pe langa prezentarile tehnice se ofera celor interesati si oportunitatea sa testeze modele electrice si hibrid cu plecare din parcarea complementara Green Car Event. 

Publicul va avea tot timpul la dispozitie un colt verde inglobat in peisajul evenimentului iar in fiecare seara, incepand cu orele 20:00, se va organiza un concert live sustinut de un tanar artist roman specializat in peste 20 de instrumente de percutie. Green Car Event va oferi prin tragere la sorti 50 de premii eco puse la dispozitie de expozanti constand in cursuri specifice de condus eficient si experiente deosebite in domeniul propulsiilor hibrid si 100% electrice.

marți, 21 iunie 2011






Recordul pentru cel mai lung drift din lume ii apartine acum unui Mercedes.Aflat la volanul unui C63 AMG, Mauro Calo a doborat vechiul record in cadrul unul eveniment Mercedes-Benz World.
Mauro Calo este unul dintre pilotii care fac demonstratii de maiestrie la volanul a diferite modele Mercedes, asa ca se explica de ce a putut sa stabilieasca acest record. Omul a folosit un circuit rotund, foarte larg, pe care a mers in derapaj controlat cam 8 tururi.
Practic, pilotul Mercedes a doborat vechiul record cu 394 de metri, reusind sa mearga in derapaj controlat pe o distanta de 2.308 metri.
Mercedes C63 AMG - Cel mai lung drift
Mercedes C63 AMG - Cel mai lung drift


Ce ma uimeste pe mine este cum de au rezistat atat de mult pneurile?! Uitati-va cat de usor a controlat masina, senzatia este ca, daca nu-i explodau pneurile, intr-un tarziu, ar fi putut s-o tina asa la nesfarsit.


luni, 20 iunie 2011

Hotii celor trei super masini din Elvetia taxati cu 370000 euro

super masiniAcum aproximativ o luna, trei hoti de masini din Polonia au planuit sa fure un trio de masini exotice, un BMW seria 7, un Ferrari GTB Fiorano si un Bygatti veyron Grand Sport Sang Bleu-- da, masini editie speciala construita pentru a sarbatori centenarul Bugatti. Masinile se aflau in garajul unui om de afaceri elvetian.

Dupa furtul masinilor care au fost depozitate undeva in Oberrieden, Elvetia, acestia au decis sa le transporte, pe roti in Polonia trecand prin Germania.

Cum era de asteptat masinile au fost depistate pe autostrazile germane iar politia a arestat doi dintre soferii lor, dar, din pacate soferul Veyron-ului "a reusit" sa razuiasca masina de un parapet de protectie. Al treilea sofer, cel care conducea Ferrari 599, a fosr destul de inspirat parasind masina intr-o gara din orasul Furth, Gemania, in acest moment fiind inca "pe fuga".

Se pare ca soferii arestati se vor confrunta cu taxe mult mai mari decat se asteptau ei, fiind incarcati cu taxe in jur de 370.000 de EURO deoarece masinile erau inmatriculate in Elvetia, care nu este parte a Uniunii Europene.
Contrabandistii care incerca sa aduca bunurile furate in Germania, care face parte din UE, se confrunta cu o taxa de 10% plus 19% taxa de import, ceea ce in cazul unui Bugatti veyron Grand Sport si al unui BMW seria 7 nu inseamna deloc putin.

duminică, 19 iunie 2011

Noul BMW M5

Noul BMW M5 a fost lansat


BMW a pregatit prezentarea oficiala a noului M5 pentru 23 iunie, in cadrul unui eveniment care va avea loc la Nurburgring, internetul si-a facut inca o data datoria fata de fanii marcii si a scos de la naftalina primele imagini oficiale ale celui mai puternic Seria 5 din gama bavarezilor. Imaginile au fost publicate de olandezii de la Auto Week. Oficialii BMW au raspuns prompt, prezentând toate detaliile noii generatii M5.
 Dupa cum anuntau si olandezii de la AutoWeek, noul M5 este echipat cu un motor V8 TwinPower Turbo, care dezvolta 560 CP intre 6.000 si 7.000 rpm. Cuplul motor maxim furnizat de aceasta unitate este de 680 Nm si este oferit intre 1.500 si 5.750 rpm. Accelerarea de la 0 la 100 km/h este realizata in 4,4 secunde, in timp ce timpul 0-200 km/heste de 13 secunde. In ciclul standard de test utilizat in Uniunea Europeana, noul BMW M5 consuma 9.9 litri la suta in regim mixt, in timp ce emisiile de CO2 sunt de 232 grame pe kilometru.
 In comparatie cu generatia precedenta, noul M5 este cu 10% mai puternic si ofera cu 30% mai mult cuplu, desi consuma cu 30% mai putin carburant. Acelasi motor este gasit si pe X5 M sau X6 M. In timp ce X5 M si X6 M au la dispozitie o cutie automata cu opt trepte, noul M5 va fi strunit printr-o transmisie automata cu dublu ambreiaj M DCT, care ofera sapte rapoarte. Viteza maxima este limitata la 250 km/h, dar pachetul M Driver inlatura aceasta restrictie si permite atingerea unei viteze de 300 km/h.
 Modelul - inspirat evident din conceptul M5 pe care BMW l-a prezentat in cadrul Salonului Auto de la Shanghai - va fi prezentat oficial in fata presei la Nurburgring, dar publicul va putea sa admire noul model in toata splendoarea sa la Salonul Auto de la Frankfurt, care va avea loc la mijlocul lunii septembrie.
Fisa tehnicaMarca/Model/Versiune                       BMW M5
Lungime (mm)                                     4.910
Latime (mm)                                        1.892
Inaltime (mm)                                      1.451
Ampatament (mm)                              2.964
Greutate (Kg)                                        1.945
Capacitate (cc)                                     4.395
Puterea maxima (CP/rpm)                 560/6.000-7.000
Cuplu maxim (Nm/rpm)                      680/1.500-5.750
Viteza maxima (Km/h)                         250 (limitat) sau 300 (pachetul M Driver)
Acceleratie 1-100Km (s)                     4.4
Consum mediu (litri/100 km)             9.9







joi, 16 iunie 2011

Noul Logan turbo

Dacia va produce la Uzinele din Mioveni motoare turbo din generaţia H4 începând cu a doua jumătate a anului 2012. Noul Logan va fi echipat şi cu motoare turbo produse în România








    Ulterior va intra în producţie şi motorul H5 au declarat pentru 0-100.ro surse din grupul Renault România. În primul an se vor produce 150.000 de motoare pe an, iar capacitatea de producţie va ajunge la 300.000 propulsoare pe an.

    Printre "beneficiarii" motoarelor turbo fabricate la Mioveni se va număra şi noul Logan.

    Noile motoare vor inlocui actualele propulsoare pe benzina de 1,6 litri MPI (85 Cai Putere) si 1,6 litri 16 valve (105 Cai Putere), care au codurile K7M, respectiv K4M, informează 0-100.ro. Motoare turbo pe benzina vor avea capacitati cilindrice intre 0,9 litri si 1,2 litri şi vor dezvolta între 90 si 115 Cai Putere

    Automobile Dacia a depus în luna aprilie o cerere de finantare UE pentru noua generatie Logan, model care va fi mai ieftin decât actualul, de 42,42 milioane lei (putin peste 10 milioane euro), suma mai mica cu 35% decat cea ceruta si primita pentru Duster, a anuntat compania. 

    Oficialii Renault au anunţat că noile motoare turbo pe benzină vor fi disponibile pe noile modele Dacia, înlocuindu-le pe cele vechi sau vor fi complementare.

    Noul Passat SUV

    Volkswagen Passat SUV. Primele imagini spion

    Sursa: Money.ro | Publicat: 09 Jun 2011, 13:46 | Actualizat: 09 Jun 2011, 14:04
    După ce în presa auto au apărut zvonuri despre un crossoverPassat "înălţat", cu tracţiune integrală, iată că au apărut şi primele imagini spion cu mini SUV-ul Passat


      GALERIE MULTIMEDIA



      Sursa foto: Autonews


      Oficialii Volkswagen contactaţi de publicaţia olandeză Autonews au spus că nemţii au în plan extinderea gamei Passat, dar nu există informaţii concrete despre modelul Crossover.


      Cross Passat ar putea fi de fapt o varianta SW cu tracţiune integrală, suspensii adaptate terenului accidentat, gardă la sol mai înaltă şi o caroserie personalizată cu aripi mai evazate cu protecţii din plastic, spoilere noi şi jante mai mari.


      Crossover-ul Passat va fi disponibil, cel mai probabil, doar cu tracţiune integrală (4 motion) şi va avea motorizări de 2 litri diesel TDI (140 SAU 170 de cai putere) sau un V6 pe benzină de 300 de cai putere, conform automobile-magazine.

      luni, 13 iunie 2011

      Taxa auto

      TAXA AUTO - MODIFICARI - Taxa auto va fi redusa cu 30%, dar nu si pentru motoare Euro 5 si masinile cele mai poluante


      Foto: taxeTaxa de poluare auto va fi redusa cu 30% comparativ cu nivelul actual indiferent de tipul de motorizare conform standardelor Euro, dar nu si pentru masinile dotate cu motor Euro 5, in cazul carora taxa va ramane nemodificata, releva proiectul ordonantei de modificare a taxei auto obtinut de Mediafax. In acelasi timp, pentru masinile cele mai poluante din categoria non-euro, cuantumul taxei va fi redus mai putin sau deloc. 
      Actul normativ introduce o noua grila de calcul a taxei auto in functie de capacitatea cilindrica a masinilor, pentru autovehicule incadrate in categoria M1, respectiv a vehiculor concepute si construite pentru transportul de pasageri care au, in afara scaunului conducatorului, cel mult opt locuri pe scaune. 

      Coeficientii taxei calculate pe baza acestui indicator vor scadea astfel uniform cu 30% pentru masinile cu motor Euro 4, Euro 3, Euro 2, Euro 1 si non-euro, indiferent de capacitatea cilindrica, cu exceptia masinilor non-euro de 2.001-3.000 centimetri cubi, pentru care taxa scade doar cu 12%, si de peste 3.000 centimetri cubi, unde taxa ramane la acelasi nivel. 

      Grila de calcul a taxei auto in functie de capacitatea cilindrica a masinii releva totodata ca nici taxa auto perceputa incepand cu acest an pentru masini Euro 5 nu va fi redusa, fiind mentinuta la nivelul actual. 

      Surse oficiale au declarat agentiei Mediafax ca forma actuala a proiectului de ordonanta nu modifica valorile si pentru masinile Euro 5 pe considerentul ca taxa auto perceputa in cazul acestora este deja la un nivel redus. O decizie finala va fi luata intr-o sedinta viitoare a Guvernului. 

      Sistemul actual al taxei auto va fi modificat dupa ce Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJUE) a aratat, intr-un punct de vedere exprimat la cererea unei instante romanesti, ca taxa de prima inmatriculare incalca legislatia Uniunii Europeneintrucat produce un dezavantaj la vanzarea masinilor second-hand din alte state pe teritoriul Romaniei.

      duminică, 12 iunie 2011

      Mercedes M-Klasse

      Mercedes a ajuns si la a treia generatie M-Klasse. Poate va mai amintiti cum a debutat prima generatie – in filmul Jurrasic Park al lui Spielberg, in 1993. De fapt, in acel film s-au folosit doua masini de preproductie, pentru ca modelul de serie a debutat in 1997. Dupa prima generatie a urmat a doua, din 2005 si pana acum, cand Mercedes ne arata noul M-Klasse.
      Ei bine, noul Mercedes M-Klasse s-a desprins de ideea stilistica a primelor doua generatii. Adica, e suficient sa te uiti rapid la niste poze ca sa intelegi ca a doua generatie M-Klasse a fost o versiune mult modernizata (la nivelul designului) a primei generatii.
      Mercedes M-Klasse
      A treia generatie M-Klasse este altceva. Farurile sunt primul element pe care-l observi instant ca difera mult, e conceput pe alta idee. Farurile noului M- Klassesunt par mai mici si mai rotunjite. Dealtfel, intreaga parte frontala a noului Mercedes M-Klasse seamana cu a coupe-ului CL. Si stopurile par mai mici, iar acum sunt dipuse pe orizontala, nu mai sunt atat de inalte.
      Per ansamblu, mie noul M-Klasse mi se pare mai… simplu. Pastreaza aceeasi imagine de ansamblu, dar cu detalii mult diferite. Arata elegant, dar e cam moale, ca sa zic asa, la nivel stilistic. Complet diferit de agresivul X5.
      Mercedes M-Klasse
      Despre interior nu sunt prea multe de spus. Normal, a primit un upgrade susbstantial, are consola centrala redesenata, dar esenta este aceeasi.
      La nivel tehnic sunt niste modificari importante. In primul rand, consumul mediu la nivelul intregii game de propulsoare a scazut cu 25%. Iar nemtii se lauda cu o politica de downsizing aplicat foarte coerent in cazul acestui model.
      Mercedes M-Klasse
      N-are rost sa va plictisesc cu toata detaliile propulsoarelor. Si pentru ca cei de la Mercedes au pregatit niste tabele comparative cu avantajele noilor motorizari vis-a-vis de cele vechi, vi le arata si eu, luate cu copy/paste. In felul asta, se observa ce si cum s-a inbunatatit.
      Iata comparatia intre motoarele diesel:
      Fisa tehnica comparativa M-Klasse - diesel
      Si iata si comparatia intre motorul pe benzina:
      Fisa tehnica comparativa M-Klasse - benzina
      Toate versiunile sunt echipate cu sistem Stop/Start si cu cutia automata 7G-TRONIC PLUS, prin intermediul careia au fost facute cateva programe de rulare pentru noul M-Klasse.
      Ce-as remarca… Motorul de baza la capitolul diesel, un 4 cilindri de 2,1 litri si 204 CP afiseaza un consum mediu de 6 litri/100 km. Cu rezervorul standard, de 70 de litri, se poate ajunge la o autonomie usor peste 1.000 km. Dar daca masina este echipata (optional) cu rezervorul de 93 de litri, autonomia poate ajunge la 1.500 km.

      Hraneste Pestisorii cu un click